Am epuizat resursele planetei: Unde e Greta Thunberg?

20.08.2022

Citeam zilele trecute că ,,trăim pe datorie'', că ,,resursele naturale ale planetei s-au epuizat'', cu alte cuvinte am ajuns la fundul sacului. Aceste afirmații mă făceau să mă întreb: Unde e și ce mai face Greta Thunberg? Cum ar spune ea: V-am zis eu.

Cum s-a ajuns aici?

Resursele naturale ale planetei s-au epuizat, deoarece, nu protejăm sursele de apă dulce, necesare agriculturii, risipim alimente, folosim articole confecționate din materiale neprietenoase mediului, despădurim, în loc să împădurim, folosim sisteme învechite, în defavoarea sistemelor electrice inteligente, suntem repetenți la generarea de energie alternativă, iar lista poate continua, potrivit experților de mediu WWF. 

Cine e Greta Thunberg?

Pentru cei care nu știu cine este Greta Thunberg, vă familiarizez cu faptul că această tânără, de nici 20 de ani, și-a început activitatea de activist de mediu încă din adolescență. A atras atenția presei după ce în anul 2018 a organizat, în fața clădirii parlamentului suedez, prima grevă școlară pentru climă.

Tânăra care a avut curaj să afirme că poluarea este în floare, iar schimbările climatice vor distruge tot ce numeam în trecut normalitate. S-a bucurat de aprecierea mass-mediei, a claselor politice interesate de aceste chestiuni, ba chiar a fost considerată de mulți din generația sa un model bun de urmat. Acum când pe lista problemelor mondiale, subiectele abordate de Greta, par că nu-și mai au locul, aceasta a ajuns să fie numită eretică de unele dintre publicațiile, care mai ieri îi confereau celebritatea.  

Pandemia de COVID-19, creșterea prețurilor la alimente, gaz și combustibil sau războiul din Ucraina sunt doar câteva dintre noile probleme care au eclipsat semnalele de alarmă trase, cu privire la încălzirea globală, de cea care primea premiul de ,,Omul anului 2019'', distincție acordată de cei de la Time magazine.

În timp ce nivelul mărilor crește, ghețarii se topesc, seceta se întețește, pădurile sunt în flăcări, iar bogații lumii, ori cer guvernelor să ,,repare vremea'', speriați de gândul că nu vor mai obține același profit baban, ori ignoră total această problemă și continuă demararea unor afaceri nocive pentru mediu, actorii politici, însărcinați cu rezolvarea problemelor de interes mondial, socotesc că "climate emergency" mai poate aștepta. 

În anul 2019, aceasta a fost invitată la UN Climate Action Summit, iată discursul pe care Greta l-a ținut

Momente controversate

Întrebată de cei de la Washington Post dacă se inspiră din acțiunile liderilor politici, inclus în întrebare fiind numele președintelui american, Joe Biden, aceasta nu s-a sfiit să afirme: "Dacă îl numiți lider. E ciudat că oamenii se gândesc la Joe Biden ca la un lider al climei când vezi ce face administrația lui", potrivit Washington Examiner.

Biden nu este singurul lider politic ale cărui acțiuni au fost criticate de Greta. În anul 2019, președintele de la acea vreme, Donald Trump (a cărui ultimă preocupare era schimbarea climatică), era considerat de aceasta ca fiind o ,,urgență mediatică''.

Greta Thunberg nu militează doar împotriva schimbărilor climatice, ci și pentru drepturile femeilor. Thunberg nu uită de dezastrul lăsat în urmă de retragerea trupelor americane din Afganistan și îndeamnă la protejarea drepturile femeilor împotriva talibanilor. 

Ce se întâmplă acum?

Greta Thunberg a făcut un pas înapoi. O să întrebați de ce?, având în vedere că ceea ce au preconizat, la unison, atât ea, cât și alți activiști de mediu, s-a întâmplat.

De fapt, nu doar lucrurile spuse de ea despre încălzirea globală s-au adeverit, ci și faptul că lupta ei s-a transformat într-o oportunitate pentru marile companii. Din cauza mai multor factori (război, criză economică), această ,,urgență'' a devenit o minge, gata să fie pasată între guverne și marile companii energetice, într-un mod mai puțin democratic.

Așadar, suntem în căutarea unei soluții pentru o problemă pe care nu o înțelegem, după cum spunea și Greta, potrivit Washington Examiner. În calitate de rezidenți pe această planetă, Terra, pe care am adus-o în stadiul în care ne obligă să ,,trăim pe datorie'' și să fim martori la spectacolele date de cei din clasa politică, care se arată ignoranți, avem obligația de a ne informa și de a acționa în consecință.  

Spor şi raţiune în simţire tuturor! - cu drag Andreea Iuliana Iacobescu

© 2022 Despre toate și un pic de mai nimic. Toate drepturile rezervate.
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți